</> Adauga widgetul de calcul in site-ul tau

Care sunt drepturile si obligatiile angajatilor part-time

by Mihaela Colesnic , 09 nov 2017 Data modificarii: 04 mar 2020 Venituri salariale
Care sunt drepturile si obligatiile angajatilor part-time

Orice angajat din Romania poate avea program de munca full-time sau poate lucra doar part-time. Un contract cu timp partial de lucru inseamna ca persoana respectiva munceste mai putin de opt ore pe zi si mai putin de 40 de ore pe saptamana, cat este stabilita prin lege ca fiind durata normala a timpului de lucru.

Astfel, un angajat care are contract de munca part-time poate sa lucreze, de exemplu, doua, trei, cinci sau sase ore pe zi, bineinteles in baza unui contract legal de munca.

Salariatii part-time nu pot lucra suplimentar

Contractul individual de munca (CIM) se incheie, la fel ca si in cazul angajatilor permanenti, cu acordul ambelor parti, obligatoriu in forma scrisa. Obligativitatea incheierii contractului de munca ii revine angajatorului. Un contract al unei persoane care este incadrata cu timp partial de lucru poate sa fie pe perioada determinata sau pe perioada nedeterminata, dupa cum se arata in Codul Muncii.

Contractul individual de munca pentru angajatii part-time va cuprinde: durata muncii si repartizarea timpului de lucru, identitatea partilor, durata concediului de odihna, riscurile specifice postului, data de la care contractul va incepe sa isi produca efectele, conditiile de preaviz, durata perioadei de proba, salariul de baza, locul de munca si criteriile dupa care va fi evaluat angajatul.

Un contract de munca part-time trebuie sa mai cuprinda si conditiile in care poate fi modificat programul de lucru al angajatului.

Spre deosebire de salariatii incadrati cu norma intreaga, angajatii care au contract de lucru part-time nu pot sa lucreze ore suplimentare. Doar in cazul in care exista o situatie de forta majora sau pentru prevenirea unui accident ori pentru a inlatura efectele unor accidente este permis ca un lucrator cu timp partial de munca sa lucreze suplimentar.

Drepturile salariatilor cu timp partial de munca

Drepturile unui salariat part-time sunt aceleasi ca si in cazul persoanelor care beneficiaza de un contract cu norma intreaga. Astfel, potrivit legislatiei in vigoare, salariatul are dreptul la salariu pentru munca prestata, trebuie sa aiba repaus zilnic si saptamanal, concediu de odihna in fiecare an, poate sa adere la un sindicat sau sa constituie unul, are dreptul la negociere colectiva si la negociere individuala, dar si la acces la servicii de formare profesionala.

Alte drepturi care sunt trecute in Codul Muncii sunt cel la egalitate de sanse, la demnitate in munca, securitate si sanatate in munca, la informare si la consultare, la protectie in cazul in care a fost concediat.

Cat despre obligatii, angajatul cu norma partiala trebuie sa isi faca norma de munca sau sa indeplineasca sarcinile pe care le are, asa cum sunt ele mentionate in fisa postului, sa fie disciplinat in munca, sa repecte regulile din Regulamentul intern al companiei si cele din contractul individual de munca si din contractul aplicabil. Are obligatie de fidelitate fata de angajator, este necesar sa respecte masurile de securitate si de sanatate a muncii si are obligatia de a respecta secretul de serviciu.

Salariul unei persoane care lucreaza part-time este calculat in concordanta cu orele de munca lucrate.

Conform Codului Muncii, firma angajatoare are obligatia de a lua in considerare cererile salariatilor care vor sa treaca de la munca part-time la cea full-time si invers. In acest context, este important de mentionat ca angajatorul trebuie sa-si informeze la timp salariatii atunci cand apare o oportunitate de angajare pe un alt post, cu o alta norma de lucru, printr-un anunt care va fi necesar sa fie afisat la sediul companiei in cauza.

www.calculatorvenituri.ro este un produs marca Romanian Software ce are la baza un calculator de salarii, aplicatie software ce a fost dezvoltata si este in permanenta actualizata pentru a putea face oricand calcule avansate de la salariul brut la salariul net. Aplicatia mobila calculatorvenituri.ro poate fi de asemenea descarcata gratuit de pe platformele Google Play si Apple Store. Romanian Software este unul dintre principalii furnizori de solutii software in domeniul resurselor umane din Romania.
Pe langa calculatorvenituri.ro, compania a dezvoltat si platforma colorful.hr, o platforma de management al capitalului uman (human capital management) care ajuta la cresterea productivitatii departamentelor de resurse umane si reducerea muncii repetitive prin automatizarea si optimizarea proceselor de salarizare si administrare de personal. Platforma este folosita in prezent de peste 600 de clienti din toate industriile. Pe langa serviciile software compania ofera si servicii de externalizare de salarizare si administrare de personal, recrutare si leasing de personal.

Consimtamant Cookie: Acest website foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor pentru a furniza vizitatorilor o experienta imbunatatita de navigare si servicii adaptate interesului fiecaruia. Afla mai mult Sunt de acord
Inchide